Descoperire-şocantă la plămânii persoanelor decedate de COVID. Specialiştii au găsit o nouă manifestare a bolii

Cercetătorii au descoperit o nouă manifestaţie a virusului ucigaş. Se pare că plămânii persoanelor decedate din cauza coronavirusului au mai multe leziuni persistente şi existente în majoritatea cazurilor. Acestea sunt datele celui mai recent studiu publicat în revista Lancet.

RomaniaTV.net
04 nov. 2020, 10:53
Descoperire-şocantă la plămânii persoanelor decedate de COVID. Specialiştii au găsit o nouă manifestare a bolii

Specialiştii care au participat la studiu afirmă că au descoperit anumite caracteristici unice ale SARS-CoV-2, care ar putea explica motivul pentru care boala COVID-19 poate să provoace astfel de leziuni.

„Descoperirea noastră indică faptul că maladia COVID-19 nu este doar o boală cauzată de moartea celulelor infectate, ci este probabil consecinţa acelor celule anormale care persistă perioade îndelungate în interiorul plămânilor”, a declarat Mauro Giacca, profesor la King’s College din Londra şi coautor al studiului.

De asemenea, aceştia au analizat mostre de ţesuturi prelevate din plămâni, inimă, ficat şi rinichi de la 41 de pacienţi care au murit de COVID-19 la Spitalul Universitar din Trieste, Italia, în perioada februarie-aprilie 2020.

Totodată, Dr. Shruti Agnihotri, neurolog la Universitatea din Alabama Birmingham, a precizat că a discutat cu pacienți care susțin că s-au confruntat cu dureri de cap severe și cu pierderi de memorie. Simptomele sunt asemănătoare celor pe care oamenii le experimentează în timpul unei comotii cerebrale, a spus medicul. 

Pacienții deseori descriu dificultăți de atenție, concentrare. Uneori, identificăm aceste simptome în multe alte afecțiuni, în timpul post-comoţiei, și le vedem și după diverse alte infecții”, a spus dr Agnihotri pentru sursa citată.