Video Războiul din Ucraina, a 56-a zi. Bombardamente în Nikolaev. Guvernele occidentale promit mai multe arme şi sancţiuni. Preşedintele Consiliului UE, la Kiev. Situaţie disperată la Azovstal: se cere ajutorul unei terţe ţări. Ucraina, insuficient susţinută de Germania? O ţară se oferă să găzduiască întâlnirea Putin-Zelenski

  • Rusia a cerut din nou trupelor ucrainene de la uzina de oţel Azovstal din Mariupol să-şi depună armele
  • Trupele ruse vor respecta încetarea focului miercuri, atâta timp cât propunerea este în vigoare
  • În urma unui apel similar, niciun luptător ucrainean nu a fost dispus să se predea marţi
  • Aproximativ 120 de civili care locuiesc lângă uzina au plecat prin intermediul coridoarelor umanitare
  • Forţele ruse au capturat Kreminna, un oraş de peste 18.000 de locuitori din estul Ucrainei
  • Rusia a predat Ucrainei peste 60 de soldaţi şi 16 civili în al cincilea astfel de schimb de prizonieri de război
15725 afișări

UPDATE 23:57 Mykhailo Podoliak şi-a confirmat disponibilitatea de a negocia cu reprezentanţii Federaţiei Ruse la Mariupol.

UPDATE 23:54 Rusia a pierdut în război de 3,5 ori mai multe echipamente militare decât Ucraina, potrivit Oryx

Potrivit analiştilor, Federaţia Rusă a pierdut deja 3002 de echipamente, dintre care: distruse: 1588, avariate: 47, abandonate: 244, capturate: 1123.

Între timp, Ucraina a pierdut 848 de echipamente: distruse: 389, avariate: 22, abandonate: 36, capturate: 401.

UPDATE 23:39 Ucraina nu a primit luptători din Occident, susţine Zelensky într-un interviu acordat canalului francez BFMTV.

UPDATE 23:30 Ministerul german al Apărării a înjumătăţit lista de export arme către Ucraina, pregătită de complexul militar-industrial german

Toate armele de calibru au fost tăiate de pe lista de export către Ucraina, conform deciziei ministerului german al Apărării , a relatat tabloidul Bild.

Potrivit publicaţiei, lista, depusă iniţial de partea ucraineană, a fost redusă de la 48 la 24 de pagini.

UPDATE 23:26 În Ucraina, 3 milioane de şcolari şi-au întrerupt studiile din cauza războiului, conform datelor ONU.

UPDATE 23:25 

Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu susţine că invitaţia pentru o întâlnire între Putin şi Zelensky în Turcia este încă pe masă.

Turcia se oferă să pună la dispoziţie cadrul de conversaţie pentru cei doi lideri la Istanbul sau în Antalya.

UPDATE 21:50 Sunt raportate explozii la Nikolaev, anunţă primarul Alexander Senkevich.

UPDATE 21:30 „Ocupanţii ruşi controlează temporar 80% din teritoriul regiunii Lugansk. Dacă Ucraina nu rezistă, Rusia nu se va opri aici şi va merge înainte”, a spus Serhiy Haidai, guvernator al regiunii.

UPDATE 21:16 Zelenski transmite un nou mesaj comunităţii internaţionale: Înarmaţi-ne înainte ca soldaţii ruşi să apară şi la uşa voastră 

Preşedintele ucrainian a declarat că nu a văzut un document cu propuneri din partea Rusiei de a pune capăt războiului.
 
UPDATE 21:00 Ţările de Jos vor furniza Ucrainei obuziere PzH 2000, iar Germania le va furniza muniţie.
 
UPDATE 20:10 De asemenea, preşedintele Ucrainei a spus că este încă pregătit să facă schimb de prizonieri de război ruşi în schimbul trecerii în siguranţă a civililor şi a trupelor ucrainene în Mariupol.
 
UPDATE 19:30 Aproximativ 1.000 de civili se ascund la uzina Azovstal din Mariupol, a spus Zelenski miercuri.
 
UPDATE 19:00 Coridorul umanitar de la Mariupol nu a funcţionat astăzi conform planului, din cauza invadatorilor ruşi care nu au oprit focul.

UPDATE 18:20 110 persoane au fost evacuate din regiunea Luhansk, anunţă şeful OVA Luhansk Serhiy Gaidai

UPDATE 17:30 Comisia Europeană îşi va publica avizul cu privire la aderarea Ucrainei la UE la sfârşitul lunii iunie

„Problema extinderii UE este foarte sensibilă, dar am început un proces politic pentru a face schimb de opinii”, a declarat astăzi, la Kiev, preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

UPDATE 16:50 Boris Johnson a cerut Rusiei să trateze prizonierii de război britanici „cu omenie şi compasiune”.

Acesta îl include pe Aiden Eslin, care a luptat cu puşcaşii marini ucraineni la Mariupol. 
 
UPDATE 16:30 Israelul va trimite căşti şi veste antiglonţ în Ucraina - Ambasadorul Extraordinar al Israelului la Kiev - Mykhailo Brodsky.
 
UPDATE 16:00  Puterea în Rusia după era lui Putin, se va muta în mânile oligarhilor, spune Arestovici.

UPDATE 15:30 1.929 de clădiri rezidenţiale din Harkov au fost demolate de forţele de ocupaţie ruse.

UPDATE 15:20 Primul oraş modular a fost deschis în Lviv pentru oamenii care şi-au pierdut casele din cauza agresiunii militare ruse.

Există 88 de case, băi, săli de duş, o sală de mese, un post de prim ajutor şi un magazin. 

UPDATE 15:00 Putin: pacea va ajunge în Donbass datorită Rusiei

Preşedintele Vladimir Putin asigură că pacea va veni în Donbass datorită Rusiei, iar Moscova se va asigura că viaţa în regiune va reveni la normal, scrie agenţia Tass. Preşedintele rus a precizat că tragedia Donbass a determinat Rusia să demareze „operaţiunea specială” în Ucraina.

UPDATE 14:50 Mariupol, ultimatumul rusesc a expirat: niciun semn de capitulare

Termenul-limită acordat de Rusia forţelor ucrainene de la Mariupol pentru a depune armele a expirat la ora 14.00 (ora Moscovei, la fel ora Bucureştiului), fără niciun semn de capitulare din partea armatei ucrainene, consemnează BBC. Deşi oraşul-port asediat este înconjurat de forţele ruseşti, acesta nu a căzut încă, adaugă sursa britanică.

UPDATE 14:40 Kiev: „Vor să facă din Mykolaiv un al doilea Mariupol. Ne-au luat apa, acum încearcă electricitatea”

„Armata rusă vrea să facă din Mikolaiv un al doilea Mariupol. Nu avem apă din cauza bombardării structurilor vitale pentru populaţie şi acum încearcă să facă acelaşi lucru cu electricitatea”, a declarat de Dmitro Pletenchuk, ofiţer de presă al administraţiei Mikolaiv.

UPDATE 14:30 Ambasadorul Israelului la Moscova: suntem gata să găzduim întâlnirea Putin-Zelensky

Israelul îşi confirmă disponibilitatea de a găzdui o întâlnire între preşedinţii ruşi Vladimir Putin şi ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat de ambasadorul israelian în Rusia, Alexander Ben Zvi, într-un interviu pentru Tass

„Totuşi, el trebuie să ia o decizie”, a adăugat, făcând aluzie la Putin. Israelul, a continuat ambasadorul, ar considera că este „o mare onoare” să găzduiască eventuale discuţii.

„Am fi bucuroşi să găzduim o astfel de întâlnire la Ierusalim”, a subliniat acelaşi Ben Zvi.

„Ceea ce s-a făcut în Turcia se poate face şi la noi”, a spus ambasadorul.

UPDATE 14:10 Apel disperat al oamenilor baricadaţi în oţelăriile Azovstal: vor ajutor de la o terţă ţară, pentru a putea fi garantată evacuarea celor circa 500 de civili

UPDATE 14:00 Kremlinul transmite Kievului un proiect de negocieri

„Rusia a transmis Ucrainei un proiect” privind negocierile „cu o formulare clară”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS. „Aşteptăm un răspuns” de la Kiev, a adăugat Peskov. Declaraţia vine la câteva ore după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a afirmat că nu are încredere în negociatorii ucraineni.

UPDATE 13:40 Times: se merge spre interzicerea jucătorilor ruşi şi bieloruşi la Wimbledon

Ne îndreptăm spre interzicerea jucătorilor de tenis ruşi şi bieloruşi de la turneul de la Wimbledon, potrivit London Times, care îi citează pe organizatorii turneului. Reacţia Kremlinului a fost imediată, definind interdicţia drept „inacceptabilă”.

UPDATE 13:20 Michel la Borodianka: istoria nu va uita crimele de război

Preşedintele Consiliului UE, Charles Michel, într-o vizită în oraşul ucrainean Borodianka, a scris pe Twitter: „Către Borodianka. Ca în Bucea şi în multe alte oraşe din Ucraina. Istoria nu va uita crimele de război comise aici. Nu poate exista pace fără dreptate”.

UPDATE 13:00 Primarul Melitopolului: «Noi naziştii? Invenţie de la Moscova"

„În Ucraina nu există nazism şi nimeni nu-l vede, cu excepţia propagandei ruse şi a ucigaşilor lui Putin”, a spus primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, vorbind la Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European. „Visele milioanelor de ucraineni sunt în prezent sub bombe. Profesorii pleacă, doctorii pleacă”, a explicat el, referindu-se la oraşul său. „În Ucraina nu există un simplu conflict, ci un război la scară largă împotriva civilizaţiei”.

UPDATE 12:30 Ucraina, trădată? Oficialii de la Kiev se declarată dezamăgiţi de anunţul făcut de germani în legătură cu faptul că nu mai au arme pentru a le livra pe front

UPDATE 12:00 Japonia expulzează 8 diplomaţi ruşi

Opt diplomaţi şi angajaţi ai ambasadei Rusiei, expulzaţi din ţară împreună cu familiile lor, s-au îmbarcat astăzi pentru a părăsi Japonia, se arată într-un reportaj al televiziunii publice NHK. Cei 8 exponenţi ruşi au fost toţi, conform a explicat Ministerul de Externe de la Tokyo, angajaţi în operaţiuni de căutare de informaţii.

Diplomaţii au părăsit sediul diplomatic din Tokyo cu autobuzul, acompaniaţi de muzică patriotică, pentru a se îndrepta către Aeroportul Internaţional Haneda. Tot astăzi, oficialii japonezi au aprobat oficial revocarea pentru Rusia a clauzei „naţiunii celei mai favorizate”, pas care va duce la o retrogradare a relaţiilor comerciale dintre Tokyo şi Moscova.

Revocarea a fost una dintre iniţiativele de sancţionare anunţate de premierul japonez Fumio Kishida împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi va duce la creşterea taxelor vamale pentru unele importuri ruseşti, în special produse din peşte, dar nu va avea niciun efect asupra importul de hidrocarburi.

Moscova a răspuns sancţiunilor japoneze prin întreruperea negocierilor pentru stipularea unui tratat de pace, care lipseşte între cele două ţări de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi care este blocat de disputa teritorială asupra insulelor Kurile de sud.

UPDATE 11:40 Rusia: 1.053 de instalaţii militare lovite într-o singură zi

Armata rusă a lovit peste 1.000 de instalaţii militare în Ucraina într-o singură zi. Este ceea ce a relatat purtătorul de cuvânt al agenţiei de apărare a Rusiei, Igor Konaşenkov, potrivit agenţiei de presă ruse Ria Novosti. „Rachetele şi artileria au atacat 1.053 de ţinte ale infrastructurii militare ucrainene. Dintre acestea, 31 de posturi de comandă, 6 depozite de lubrifianţi”, a spus purtătorul de cuvânt, adăugând că „au fost distruse 106 posturi de tragere de artilerie”.


UPDATE 11:20 Moscova: nu mai avem încredere în negociatorii de la Kiev

Rusia nu mai are încredere în negociatorii ucraineni, a afirmat vocea Ministerului de Externe, Maria Zakharova, într-un interviu acordat canalului TV Rusia-24, citat de Tass. „Nu a existat încredere în aceşti oameni de mult timp”, a spus ea, comentând procesul de negocieri dintre Rusia şi Ucraina şi subliniind că Rusia este pregătită să se comporte inconsecvent în timpul negocierilor.

„Din biroul unui om care se autointitulează preşedinte al Ucrainei şi este înzestrat cu puteri adecvate, s-a făcut o cerere de a conduce negocieri, Rusia nu a refuzat această cerere. Apoi, ca întotdeauna, a început un circ, la propriu şi la figurat, prin regimul de la Kiev”, „a spus Zaharova”. Ea spune că „negocierile sunt folosite ca o diversiune”.

UPDATE 11:00 Separatiştii pro-ruşi susţin că 5 militari ucraineni de la Azovstal s-au predat. Ştirea a fost dată de o agenţie rusă, nefiind confirmată de partea adeversă

UPDATE 10:30 Coridor umanitar la Mariupol

UPDATE 10:00 Preşedintele Consiliului UE, Michel, a sosit la Kiev

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a sosit la Kiev, a scris oficialul pe Twitter. „Astăzi la Kiev. În inima unei Europe libere şi democratice”, se arată în postare.

UPDATE 09:40 Kiev: numărul copiilor morţi este 205

Numărul deceselor copiilor în Ucraina de la începutul invaziei ruse rămâne stabil, în timp ce cei răniţi sunt în creştere, reiese din ultimele date publicate de Procuratura Generală din Kiev. „În dimineaţa zilei de 20 aprilie, numărul oficial al copiilor morţi nu s-a schimbat: 205. Numărul răniţilor a crescut la 373 (era 367 ieri)”, transmite Parchetul pe Telegram.

UPDATE 09:30 Ruşii au dat, pentru astăzi, un nou ultimatum în Mariupol

UPDATE 09:20 Forţele ruse îndreaptă spre Liman (est)

Trupele ruse se regrupează pentru a-şi continua ofensiva către oraşul Liman, din regiunea Doneţk (est): a dezvăluit armata ucraineană pe Facebook, potrivit Ukrinform. „Inamicul încearcă să-şi continue operaţiunile ofensive în zona operaţională de est pentru a stabili controlul deplin al teritoriului regiunilor Doneţk şi Lugansk. Ei continuă să lanseze rachete şi să bombardeze infrastructurile militare şi civile în toată Ucraina”.

UPDATE 09:00 Prezenţa militară rusă la graniţa de est creşte, spun informaţiile britanice

Prezenţa militară rusă la graniţa de est a Ucrainei continuă să crească, în timp ce luptele din Donbass se intensifică: serviciile de informaţii britanice relatează în cea mai recentă actualizare a situaţiei din Ucraina publicată de Ministerul Apărării de la Londra.

În plus, potrivit acestora, este probabil ca activitatea aeriană rusească în nordul Ucrainei să rămână limitată, după retragerea Moscovei din nordul Kievului.

Cu toate acestea, riscul atacurilor cu arme de precizie asupra ţintelor-cheie din Ucraina încă există. Atacurile ruseşti asupra oraşelor ţării, conchide raportul, arată intenţia Moscovei de a încerca să oprească fluxul de întăriri şi arme ucrainene în estul ţării.

UPDATE 08:30 G20 riscă să se destrame

UPDATE 08:00 China la ONU, fără îngheţarea mărfurilor către Rusia şi trimiterea de arme

China a respins îngheţarea activelor altor state pentru că „subminează stabilitatea internaţională” şi „economia mondială”. Mai mult, proviziile de arme „nu vor aduce pace”. Opoziţia puternică a Beijingului faţă de iniţiativele occidentale a fost exprimată de ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun.

„Chiar şi îngheţarea arbitrară a rezervelor monetare ale altor ţări - a spus diplomatul chinez în discursul său la Consiliul de Securitate - încalcă suveranitatea. Impactul negativ al sancţiunilor trebuie eliminat”. Potrivit Chinei, comunitatea internaţională ar trebui să facă totul pentru a menţine neschimbate aprovizionarea cu alimente şi energie, pentru a calma preţurile de consum, pentru a „evita” un efect de domino asupra tuturor economiilor mondiale.

Reprezentantul de la Beijing a făcut apel să se abţină de la trimiterea de arme în Ucraina: „Continuarea acestui lucru nu va aduce pace, dar va face catastrofa umanitară şi mai gravă”.

UPDATE 07:30 Marea Britanie şi Canada promit armament greu Ucrainei

UPDATE 07:00 Apărătorii din oţelăriile Azovstal sunt disperaţi

UPDATE 06:35

Coreea de Sud a trimis aproximativ 20 de tone de ajutor umanitar în Ucraina, în special truse de prim ajutor, defibrilatoare şi ventilatoare.

Această tranşă face parte din ajutorul umanitar în valoare de 40 de milioane de dolari promis.

UPDATE 05:10

Comandantul separatist ”LPR” Mihail Kyshchyk,  cunoscut sub numele de "Misha Chechen", a fost ucis în luptele de lângă Kremenna. Unitatea sa era implicată în mod regulat în jafuri şi distrugeri. Acest lucru a fost raportat de Serghei Kozlov, şeful autoproclamatei "LPR".

UPDATE 04:30 

Joe Biden pune inflaţia gravă din SUA pe seama invaziei ruseşti din Ucraina. Şi, odată cu ea, încetinirea economică din cauza pandemiei COVID-19.

"Invazia Ucrainei a dus la creşterea preţurilor la gaze şi alimente în întreaga lume. Cei mai mari producători de grâu sunt Ucraina şi Rusia... Ceea ce am văzut în cele mai recente date privind inflaţia, aproximativ 70% din creşterea inflaţiei a fost rezultatul majorărilor de preţuri ale lui Putin, din cauza impactului asupra gazului şi energiei", a declarat preşedintele american.

UPDATE 04:24 

Rudele militarilor ucraineni primesc apeluri telefonice şi notificări suspecte, se oferă să le elibereze rudele contra cost, anunţă Marina Forţelor Armate Ucrainene.

UPDATE 03:05 

Forţele aeriene ale AFU au distrus nouă ţinte ruseşti în spaţiul aerian în cursul zilei.

Soldaţii au eliminat un avion (probabil un bombardier de luptă Su-34), un elicopter (Ka-52); cinci vehicule aeriene fără pilot (UAV) şi o rachetă de croazieră.

Autorităţile lansează un mesaj ferm: aveţi încredere în luptătorii noştri! 

UPDATE 02:40 FMI a revizuit în scădere perspectivele de creştere economică, inclusiv în zona euro 

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere, marţi, previziunile de creştere economică la nivel mondial şi în zona euro, ca efect al războiului din Ucraina, şi a avertizat că inflaţia va persista, informează cotidianul Le Figaro.

UPDATE 02:36 

Arhitectul şi designerul britanic Norman Foster, care a lucrat la proiectarea sediului Apple, oferă indicaţii despre cum ar trebui să înceapă restaurarea oraşului Harkov, informează consiliul municipal.

Arhitectul a creat deja un proiect de manifest al oraşului, care va fi ajustat ulterior:

"Primul pas este de a face un plan general al oraşului legat de regiune, de a combina cel mai iubit şi venerat patrimoniu al trecutului cu cele mai dezirabile şi mai verzi elemente de infrastructură şi clădiri - cu alte cuvinte, de a crea acum oraşul viitorului şi de a vă planifica viaţa pentru următoarele decenii. În plină pandemie, Londra a actualizat planul general, care se baza pe un plan pus în funcţiune în cele mai întunecate zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Masterplanul este un act de încredere în viitor pentru generaţiile viitoare", a declarat Norman Foster.

Potrivit primarului Igor Terejov, în Harkov au fost distruse aproximativ 25% din clădirile administrative şi rezidenţiale.

UPDATE 02:24 Rusia anunţă expulzarea a zeci de diplomaţi belgieni, olandezi şi austrieci

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, marţi, expulzarea a zeci de diplomaţi din Belgia, Olanda şi Austria, după decizii similare aplicate de cele două ţări în contextul tensiunilor generate de intervenţia militară rusă în Ucraina.

UPDATE 01:46 

În Mykolayiv există o ameninţare reală de bombardamente. Autorităţile avertizează să locuitorii să părăsească adăpostul antiaerian.

Harta alertelor aeriene din Ucraina 

UPDATE 00:30 Olaf Scholz nu oferă Ucrainei noi tipuri de armament, dar invită Kievul să cumpere din Germania

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a invitat Ucraina să cumpere armament de fabricaţie germană şi a justificat decizia de a nu livra noi tipuri de echipamente militare armatei ucrainene, argumentând că toţi aliaţii apropiaţi ai Berlinului au poziţii similare.

UPDATE 00:20 

Franţa este pregătită să ofere garanţii de securitate Ucrainei doar după ce războiul se va încheia, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Macron, relatează Bloomberg

Garanţiile ar include furnizarea de echipament militar şi ar fi "suficient de puternice pentru a preveni un nou război".

UPDATE 00:10 

Joe Biden spune că nu ştie încă dacă va vizita Kievul. "Răspunsul este: nu ştiu. Am fost de multe ori în Ucraina, dar nu am mai fost în ultima vreme", a spus el.

Anterior, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaky, a declarat că, dacă se va lua o decizie cu privire la o vizită a oficialilor americani în Ucraina, aceasta nu va fi anunţată din cauza protocolului de securitate.

Rezumatul zilei

  • Preşedintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson şi premierul canadian Justin Trudeau s-au angajat să trimită mai multe arme de artilerie în Ucraina
  • Naţiunile occidentale se pregătesc să organizeze retrageri coordonate şi alte reţineri diplomatice pentru a protesta împotriva invadării Ucrainei de către Rusia la reuniunea de miercuri a miniştrilor de finanţe G20 de la Washington
  • Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut o pauză umanitară de patru zile în timpul Paştelui Ortodox pentru a permite civililor să părăsească zonele de conflict şi ajutorul umanitar să ajungă în zonele puternic afectate
  • Rusia a semnalat o probabilă reducere suplimentară a ratelor dobânzilor şi mai multe cheltuieli bugetare pentru a ajuta economia să se adapteze la sancţiunile occidentale

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici